În Ploieşti, doi tineri cu vârste de 17, respectiv 19 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate după ce au agresat o femeie de 20 de ani şi au tăiat cu un cuţit trei dintre cauciucurile maşinii acesteia.
Incidentul a avut loc în parcarea Sălii Sporturilor din oraş, după ce femeia a acroşat accidental autoturismul în care se aflau cei doi tineri, care era parcat regulamentar.
În urma unei altercaţii pornite între cei trei, tânărul de 19 ani a lovit-o pe femeie peste faţă şi i-a tăiat unul dintre cauciucuri, iar celălalt a tăiat celelalte două cauciucuri cu un cuţit.
Cei doi au părăsit locul incidentului, dar au fost găsiţi ulterior de poliţişti pe o stradă din Ploieşti. Cei doi sunt cercetaţi în cadrul unui dosar penal pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi distrugere, deşi niciunul dintre ei nu are antecedente penale.