Prefectul din Buzău, despre grevele din țară: Problema este foarte reală. Avem nevoie de ajutor pentru a putea apăra în mod onest interesele statului român (VIDEO)

Prefectul din Buzău, despre grevele din țară: Problema este foarte reală. Avem nevoie de ajutor pentru a putea apăra în mod onest interesele statului român (VIDEO)
Foto: Facebook / Daniel Ticlea

Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, a vorbit despre grevele personalului din Prefecturi, luni, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și susține că problema reclamată de personalul nemulțumit este „foarte reală”.

Prefectul din Buzău, pe B1 TV, despre grevele din țară

Întrebat dacă este justificată greva, prefectul Daniel Țiclea a spus: „În primul rând, vă spun cu toată deschiderea că de la mine se vede că există un dezechilibru. Dacă am nevoie să dovedesc acest dezechilibru, vă spun că în ultimele trei săptămâni am mai pierdut doi juriști de la Prefectura Buzău, iar săptămâna trecută încă un băiat m-a anunțat că se va transfera la Primăria Valea Râmnicului. Spun asta în condițiile în care, în vară, în luna august, când șefa Serviciului Juridic m-a anunțat că a câștigat un concurs la ANAF, unde va câștiga, pe aceeași poziție, cu 40% mai mult, a fost singurul moment de când sunt eu prefect al județului Buzău, de un an și jumătate, în care m-am clătinat”.

„Problema este foarte reală. Dezechilibrul este real și cred că v-am dat acum două exemple. Avem nevoie de ajutor pentru a putea apăra în mod onest interesele statului român”, a adăugat oficialul.

Întrebat dacă e oportun momentul pentru o astfel de grevă, el a afirmat: „Problema există, oportunitatea căutării unei soluții eu cred că și ea există. Sunt absolut convins că, cu bună-credință, se pot identifica risipe în cheltuirea banului statului român. Eu vă spun că de la Buzău, dacă îmi vor spune să nu mai am cheltuieli materiale, și banii ăia pe care îi economisim, și ne descurcăm în felul acela, amân și amenajarea parcării pentru permise, amân și ce mai voiam să facem, pentru că este pentru mine extrem de important…

Și vreau să vă gândiți numai la faptul că, cu compartimentul Juridic, ducem lupte în instanță, în care ne luptăm cu case mari de avocatură, ne luptăm pentru interesele statului român și pentru mii de hectare de teren”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:35 - USR spune că Lasconi e în turul 2 și îi cere lui Ciolacu să-și recunoască înfrângerea (VIDEO)
09:24 - Peste 340 de sesizări de fraudă au fost semnalate în primul tur al alegerilor prezidențiale. Amenzile au ajuns la aproape 100.000 de lei
09:11 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după centralizarea voturilor din 99,91% din secţii: Călin Georgescu și Elena Lasconi, în turul 2. Candidata USR l-a depășit pe Ciolacu (PSD)
09:02 - Votarea în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat. Românii din diaspora l-au ales pe Călin Georgescu
08:58 - Ce vor face marii învinși de la alegerile prezidențiale? Ciucă este așteptat să își dea demisia de la șefia PNL, iar Geoană a anunțat că se retrage din politică
08:50 - „Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online, după ce Călin Georgescu a produs surpriza prezidențialelor. „S-au documentat după ce au votat, ca să știe ce-au făcut”
08:43 - Tinerii au ieșit la vot. S-au format cozi la care au stat câteva ore
08:25 - Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor. Este ultranaționalist și contra NATO
08:20 - Diana Șoșoacă, mesaj dur în urma rezultatelor parțiale la alegerile prezidențiale: „Trebuie să ieșim în stradă, să-i dăm jos. Nici acum nu ieșiți, măi?”
07:51 - Gelu Duminică, despre ascensiunea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale: „Lucrurile vor arăta și mai rău. Pentru noi și pentru toți cei care ne urmează”