Trei tineri din Drobeta-Turnu Severin au fost reținuți pentru că racolau minore prin metoda „loverboy”

Trei tineri din Drobeta-Turnu Severin au fost reținuți pentru că racolau minore prin metoda „loverboy”
Sursa foto: Shutterstock

Trei proxeneţi care foloseau metoda „loverboy” pentru a racola minore, în vederea exploatării sexuale, au fost reţinuţi 24 de ore, informează Agerpres.

Trei tineri din Drobeta-Turnu Severin racolau minore prin metoda „loverboy”

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani din Drobeta-Turnu Severin au fost reţinuţi 24 de ore pentru trafic de minori şi proxenetism, informează Agerpres. Aceştia sunt acuzaţi că au racolat, în toamna anului 2022, două minore, de 16, respectiv 17 ani, prin metoda „loverboy”, în vederea exploatării sexuale, potrivit IPJ Mehedinţi.

„În perioada decembrie 2022 – aprilie 2023, cei trei bănuiţi ar fi determinat, prin agresiuni fizice şi verbale, cele două persoane vătămate minore să practice prostituţia în folosul lor, prin intermediul unor anunţuri postate pe site-uri publice”, precizează IPJ Mehedinţi.

Ce s-a descoperit în urma perchezițiilor

În urma percheziţiilor din municipiul Drobeta-Turnu Severin, au fost descoperiţi şi ridicaţi 1.450 de euro, 6 telefoane mobile şi articole vestimentare, scrie libertatea.ro.

Cei trei tineri urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi, cu propunere de arestare preventivă, menționează sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`