Când va circula primul tren nou pe căile ferate române, după mai bine de 20 de ani. Președintele ARF: „99% va fi gata în decembrie” (VIDEO)

Când va circula primul tren nou pe căile ferate române, după mai bine de 20 de ani. Președintele ARF: 99% va fi gata în decembrie (VIDEO)
Foto: Facebook / CFR Călători

Primul tren nou care va circula pe căile ferate române, după mai bine de 20 de ani, va circula pe ruta București-Constanța, începând cu luna decembrie, a promis președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roseanu, în emisiunea Drumurile noastre, moderată de Ștefan Etveș.

„Azi putem vorbi de primele trei contracte de finanțare pentru achiziția de vehicule feroviare cu fonduri europene din România. Din păcate pe Programul operațional infrastructură majoră încă mai sunt întârzieri în aprobarea documentației pentru semnarea contractului de finanțare chiar dacă acolo noi implementăm contractul de peste un an de zile. E o acțiune extrem de măgulitoare pentru colegii mei care au reușit această performanță de a avea contractele semnate. În spatele celor 20 de trenuri electrice, 12 trenuri pe hidrogen și celor 16 locomotive stau fonduri europene. Vreo 300 de milioane de euro trebuie să vină în România. Banii sunt parte din PNRR la componenta de fonduri nerambursabile.

Cu două proceduri din cele trei suntem în faza de evaluare tehnică. La cele 20 de rame de lung parcurs și la cele 16 locomotive. Din păcate la a treia procedură de achiziție a trenurilor pe hidrogen suntem în faza de punere a ofertelor pe noua licitație, am lansat licitația de curând. Pe 8 mai este așteptat ca potențialii ofertanți să depună ofertele. Este o licitație complicată. Tehnologia este una nouă, este o tehnologie comercială, pe de altă parte inovativă”.

Ștefan Roșianu a mai spus că în iulie și august vor veni primele două trenuri pentru testarea și autorizarea să circule pe calea ferată din România:

„Primul tren în care se vor sui călători vine în decembrie. 99%, da. Suntem în grafic cu livrarea din contractul semnat anul trecut și în iulie și august vor veni primele două trenuri pentru testarea și autorizarea să circule pe calea ferată din România. Înainte ca seria comercială să fie livrată României trebuie verificat că vehiculul autorizat la nivel european este apt să circule pe calea ferată din România. Va face aceste teste. Prin octombrie ar trebui ca această etapă să se termine și furnizorul nostru. Alstom, poate să trimită primul tren”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`