Codurile în varianta lui Predoiu au fost adoptate de Camera Deputaților și merg la promulgare. A fost eliminat pragul pentru abuzul în serviciu. Interceptările SRI vor putea fi folosite ca probe și în cazul infracțiunilor de corupție

Codurile în varianta lui Predoiu au fost adoptate de Camera Deputaților și merg la promulgare. A fost eliminat pragul pentru abuzul în serviciu. Interceptările SRI vor putea fi folosite ca probe și în cazul infracțiunilor de corupție
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Modificările la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală au fost votate de Camera Deputaților, for decizional, și merg la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Până la urmă, pragul la abuzul în serviciu a fost eliminat, deși Curtea Constituțională a solicitat un astfel de prag, iar interceptările realizate de serviciile secrete pe mandate de siguranță vor putea fi folosite ca probe și în cazul infracțiunilor de corupție.

Voturi și scandal pe modificările la Codurile penale

Modificările la Codul Penal au trecut cu 191 voturi ”pentru”, 55 ”împotrivă” și 12 abțineri, iar cele la Codul de Procedură Penală au trecut cu 168 de voturi ”pentru”, 75 ”contra” și 20 abțineri.

AUR a anunțat că va contesta ambele proiecte la CCR. Deputatul Titi Stoica (AUR) a acuzat „grave vicii de procedură”. Numai că partidul său nu are suficiente semnături pentru a iniția singur o contestație la CCR.

„Parlamentarii Forța Dreptei vor sesiza CCR privind modificarea CPP pentru că e un abuz al coaliției PSD-PNL-UDMR la comanda serviciilor în ce privește drepturile românilor”, a spus, în schimb, Ionel Dancă de la Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban.

„Ce ați făcut zilele acestea e de noaptea minții și ar trebui să vă întrebați dacă sunteți sănătoși la cap. Ați susținut pragul de 250.000 de lei (pentru abuzul în serviciu) și acum ați votat fără prag… Îl faceți pe Florin iordache să pară un ministru cu coloană vertebrală”, a constatat Cătălin Drulă, președintele USR.

În replică, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu (PNL), i-a acuzat pe cei de la USR că duc lipsă de „bun simț politic”: „Aceste proiecte au stat în mâna dvs circa 12 luni. Ați stat și v-ați uitat la ele. Lipsa de bun simț politic are o limită. Aveți o limită și în critică și în jigniri”.

Cum s-au schimbat voturile pe pragul la abuz și interceptările serviciilor

Amintim că, în ce privește pragul pentru abuzul în serviciu, aleșii PNL, PSD și UDMR au votat săptămâna trecutăm în plenul Senatului, un prag de 250.000 de lei, apoi Ministerul Justiției, condus de Predoiu (PNL), a propus 9.000 de lei, parlamentarii PNL – 6.000, PSD-iștii au spus că susțin varianta cu 9.000 și, până la urmă, în plenul Camerei a fost scos pragul cu totul. Asta deși Curtea Constituțională spune că trebuie pus un prag pentru abuzul în serviciu.

Totodată, marți, aleșii PNL, PSD și UDMR au votat, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, condusă de Laura Vicol (PSD), eliminarea corupției dintre infracțiunile pentru care sunt permise interceptările serviciilor. La doar câteva zeci de minute după, aceștia s-au sucit și au votat ca interceptările să fie permise în dosarele de corupție.

Noile voturi au fost date fără dezbateri, printr-o procedură fără precedent, acuză USR. CCR ar putea constata că a fost încălcat principiul bicameralismului deoarece Camera Deputaților trebuia să pornească de la forma adoptată de Senat, la care să adauge amendamente, or Vicol a supus la vot în bloc eliminarea a tot ce a adoptat Senatul și adoptarea tot în bloc a proiectelor așa cum au ajuns ele de la Guvern la Senat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`