Având în vedere perioada benefică prin care trece Sorana Cîrstea, rezultatele din SUA au adus-o pe româncă în atenția specialiștilor din lumea sportului alb.
Îndeosebi la Miami, unde sportiva a fost intervievată pentru marile canale și site-uri, precum Tennis Channel, notează Adevarul.
Cu toate că nu a obținut aceleași rezultate ca Simona Halep în circuitul feminin, Sorana Cîrstea traversează probabil cea mai bună formă a carierei. Se pare că și în România oamenii au rămas plăcut impresionați de ceea a realizat aceasta.
După ce a pierdut în semifinale în fața Petrei Kvitova, Cristi Mândru (TVR), unul dintre cei mai buni comentatori de tenis din țară, s-a arătat încrezător că pentru sportiva din Târgoviște poate urma cel mai bun sezon din carieră.
„Sorana a pierdut un meci, dar a câștigat un joc, o atitudine pe care nu o vedeam în trecut. La acest nivel, orice detaliu face diferența. Cum au fost cele doua mingi de set ratate (n.r. – în primul set al duelului cu Kvitova, la 5-3).
Dacă drumul început cu Johansson (n.r. – antrenorul Thomas Johansson) va rămâne același, mă aștept ca Sorana să aibă cel mai bun an al carierei, din punct de vedere al rezultatelor”, a spus Cristi Mândru, potrivit sursei citate.