"În dosarul Revoluției s-a dat NUP sub perdeaua de fum a audierilor din dosarul Mineriadei". Udrea: În schimb, mie mi se cere a treia oară arestarea preventivă

"În dosarul Revoluției s-a dat NUP sub perdeaua de fum a audierilor din dosarul Mineriadei". Udrea: În schimb, mie mi se cere a treia oară arestarea preventivă

Elena Udrea se consideră nedreptățită de justiția din România. Fostul ministru, pentru care DNA cere arestarea în cel de-al treilea dosar, spun că într-un dosar mult mai „greu” – Dosarul Revoluției – faptele s-au clasat, în timp ce procurorii o consideră pe ea pericol social.

„În dosarul Revoluţiei nu s-a cerut arestarea preventivă, ba chiar astăzi, după 26 de ani, s-a dat NUP sub perdeaua de fum a audierilor din dosarul Mineriadei.

În schimb, mie mi se cere a treia oară arestarea preventivă”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Totodată, fostul ministru face trimitere către ultimul mesaj al sostului președinte Traian Băsescu. Acesta face publică o înregistrare din 2009 în care îi cere Procurorului General de atunci, Laura Codruța Kovesi, o soluție pentru dosarul Revoluției. 

“Doamna procuror general, cred că ați înțeles foarte bine ce v-am spus. Nu mă confundați cu un ziarist căruia îi faceți o declarație. Vorbiți cu șeful statului care vă spune așa: au murit 1600 de oameni la revoluție, iar voi închideți dosarul. Aveți soluție sau nu? Ce vreți să spuneți? Că vă impun o soluție? Vă impune realitatea să spuneți dacă s-au împușcat singuri oamenii aceia sau au fost împușcați de cineva”, îi spune Traian Băsescu procurorului general din 2009, Laura Codruța Kovesi. (DETALII ȘI VIDEO AICI)

Comisia juridică a Camerei a avizat, vineri, cererea DNA pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea. Pe de altă parte, cererile DNA de reţinere şi arestare nu au întrunit numărul de voturi pentru aprobare, transmite B1 TV.

Votul final va fi dat miercurea viitoare în plenul Camerei Deputaților. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`