SURSE: Traian Băsescu își depune sâmbătă candidatura pentru șefia PMP (VIDEO)

SURSE: Traian Băsescu își depune sâmbătă candidatura pentru șefia PMP (VIDEO)
Foto: B1 TV

Traian Băsescu își va depune sâmbătă candidatura pentru șefia PMP, potrivit unor surse citate de B1 TV

Au mai existat anterior zvonuri privind o dorință a fostului președinte de a preluat funcția, însă Băsescu dezmințea și afirma că vrea să fie președinte onorific.

Sâmbătă va avea loc Congresul PMP, o ședință la car vor participa toți membrii formațiunii și în cadrul căreia vor fi aleși atât președintele, cât și vicepreședinții sua secretarii mișcării.

În plus, schimbări în ceea ce privește formațiunea vor fi la numele ei – PMP se va transforma în Mișcarea Populară, dar și sigla va fi alta.

Traian Băsescu s-a înscris pe 9 octombrie în PMP, declarând că „primul şi cel mai important motiv al revenirii mele în viaţa politivă este legat de ceea ce se întâmplă începând cu data de 22 decembrie 2014, o campanie furibună de denigrare a celor două mandate pe care le-am avut ca preşedinte al României, de negare a transformărilor prin care a trecut ţară în acest interval de 10 ani, extrem de importante, care au consolidat statul de drept şi, de asemenea, eforturile uriaşe pe care le depun trusturile mass-media, dar spre surprinderea mea şi instituţii ale statului pe care le-am consolidat în timpul mandatelor, pentru discreditarea mea personală. De aceea, singura soluţie pe care o am este să revin în viaţa politică şi să îmi apăr şi cele două mandate şi să mă apăr şi pe mine în faţa valului de denigrare”.

#DIRECT_ONE_hjlzny#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`