Regulile pentru construcții, modificate / Unde poate fi ridicat un imobil fără autorizație și care sunt condițiile

Regulile pentru construcții, modificate / Unde poate fi ridicat un imobil fără autorizație și care sunt condițiile
Sursa foto: Freepik

Ministerul Dezvoltării a anunțat că unele lucrări și construcții nu vor mai avea nevoie de autorizația ca până acum.

Fără autorizație se vor putea construi locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150mp, pe bază de proiecte, care sunt întocmite de specialiști sau proiecte puse la dispoziție de autoritățile locale.

Cetățenii trebuie să știe că deși nu au nevoie de autorizație, primăria totuși trebuie anunțată.

Autorizațiile de construcţie, emise în doar 65 de zile

Proiectul de Lege privind codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, act normativ care permite emiterea de autorizații de construcție mult mai repede și cu puțină birocrație a fost aprobat miercuri, 29 martie, potrivit Ministerului Dezvoltării.

În prezent, termenul de emitere poate ajunge și la un an, însă, odată cu adoptarea proiectului de lege, acesta va fi redus la 65 de zile, potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

„Este cel mai important act normativ în construcții din ultimii 20 de ani, care eficientizează și simplifică procesele de avizare, autorizare și monitorizare în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului și construcțiilor.

Este o lege extrem de așteptată de domeniile de specialitate, și nu numai, care codifică 17 acte normative diferite în vigoare”, a declarat Cseke Attila, potrivit antena3.ro.

Proiectul legislativ modifică și pune la un loc 17 acte normative mai vechi și își propune să simplifice procedura de aprobare a noilor construcții. Acesta va merge în Parlament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)