Sorin Grindeanu: Precizarea Ministerului Justiţiei privind pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu a venit „un pic prea târziu”

Sorin Grindeanu: Precizarea Ministerului Justiţiei privind pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu a venit „un pic prea târziu”
Foto: Guvernul României / Facebook

Sorin Grindeanu (PSD), vicepremier și ministrul Transporturilor, a declarat că propunerea Ministerului Justiției, condus de Cătălin Predoiu (PNL), privind pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu a venit „un pic prea târziu”. Asta deoarece, la momentul la care ministerul a anunțat public că va susține acest prag la dezbaterile din Camera Deputaților, la Senat deja fusese votat un prag de 250.000 de lei. Liberalii aveau să recunoască apoi că și această valoare a fost propusă tot de ministerul condus de Predoiu.

Votul din Senat, asigurat de aleșii PNL, PSD și UDMR, a stârnit polemici aprinse, mai ales că inițiativa a amintit de controversata OUG 13, adoptată în 2017 și care a scos sute de mii de români în stradă. La vremea respectivă, premier era chiar Grindeanu. O posibilă explicație pentru care acesta a refuzat acum să intre în fondul problemei, spunând că vrea să-i lase pe specialiști să se pronunțe.

Grindeanu, despre pragul de 9.000 de lei propus de Ministerul Justiției pentru abuzul în serviciu

„Nu am participat duminică la acea şedinţă a coaliţiei. De vreo 6-7 ani mă feresc să îmi dau cu părerea despre orice iniţiativă în acest domeniu, cel al justiţiei (…) Nu e un domeniu la care să vreau să spun că e bine sau rău. Există specialişti, că se află la Curtea Constituţională, că se află la Ministerul Justiţiei, că sunt la Comisia de la Veneţia…

Sunt oameni care ştiu foarte multă carte şi care sunt specialişti în acest domeniu. Din păcate, am văzut că o anumită precizare din partea Ministerului Justiţiei a venit după votul din Senat. Poate era mai bine să vină înainte. În mod sigur era mai bine, nu poate (…) E un domeniu în care cred specialiştii trebuie să vorbească mult mai mult decât oamenii politici”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.

El n-a vrut să comenteze cum i se pare pragul de 9.000 de lei.

Grindeanu va da și el un vot pe proiectul privind pragul pentru abuzul în serviciu

„O să trebuiască să votez probabil ca deputat în Camera Deputaţilor… Dacă voi vedea că toată lumea este de acord cu un anumit punct de vedere, nu o să fiu eu cel care să mă opun sau să spun într-o formă sau alta, dar hai să vedem părerea specialiştilor.

Deocamdată, am văzut că a venit un pic prea târziu, după votul din Senat, consider potrivit că ar fi trebuit să vină înainte”, a mai spus Grindeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:11 - De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
17:53 - Newsweek: Amendă de până la 2.500 de lei pentru românii care stau la casă atunci când ninge. Ce să facă?
17:52 - Ciprian Ciucu: Nu vreau să mă gândesc cum ar putea să arate România cu Simion președinte. Oamenii să iasă la vot! Nicolae Ciucă este singurul care poate să ajungă în turul 2 (VIDEO)
17:40 - Ciucu: Eu n-am fost de acord cu alianța cu PSD, dar până la urmă am avut performanță la guvernare / Ciucă e potrivit să fie președinte. Cine să conducă CSAT? Lasconi? Să fim serioși… Simion? Doamne ferește! (VIDEO)
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți