Care este cel mai popular artist din România pe YouTube / Platforma aniversează 10 ani de când a fost lansată în țara noastră

Care este cel mai popular artist din România pe YouTube / Platforma aniversează 10 ani de când a fost lansată în țara noastră
Sursa foto: Shutterstock

Având în vedere că în țara noastră există mai bine de 8000 de canale de YouTube care au peste 10.000 de abonați și mai mult de 1600 de canale care au depășit 100.000 de abonați, Inna a dat lovitura. Artista a fost declarată oficial cel mai popular artist din România pe YouTube, la nivel global.

Inna, cel mai popular artist român de pe YouTube

În urmă cu 10 ani, în România s-a lansat YouTube, site care a permis multor creatori de conținut să devină celebri. În același timp, multe companii locale s-au promovat în acest mod. Ina însă, a acaparat cu totul platforma.

Cu o performanță de peste 10 miliarde la de vizualizări adunate la piesele sale, artista a fost declarată, oficial, cel mai popular artist din România pe YouTube. Iar performanța este înregistrată la nivel global. Platforma aniversează 10 ani de când a fost lansată în țara noastră.

„Sunt zeci de canale de YouTube românești cu peste 1 milion de abonați și 1 miliard de vizualizări. În același timp, advertiserii și companiile din România dedică tot mai multe resurse pentru dezvoltarea prezenței lor pe YouTube. Prin canale proprii, crearea de conținut exclusiv și campanii dedicate.

În cei 10 ani, YouTube România a devenit un mediu unde românii găsesc conținut de calitate și care oferă companiilor oportunitățile potrivite pentru a ajunge la publicul țintă”, a declarat Elisabeta Moraru, country director Google România.

Care este al doilea cel mai popular artist român pe YouTube

Conform statisticilor, Inna este urmată de Andra, care este cel mai popular artist pe YouTube, dar numai la nivelul țării noastre. Iar când vine vorba de creatori de conținut, Selly este pe podium. Influencerul care susținea că lunar cheltuie 20.000 de euro, are cel mai urmărit canal generalist din țara noastră.

Pentru toate aceste nume amintite, YouTube reprezintă și o sursă importantă de venit. Platforma oferă posibilitatea monetizării clipurilor lansate. Astfel că atât Inna, cât și Andra și Selly obțin, cu siguranță, bani frumoși din videoclipurile lor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`