Isabella Barrett a devenit faimoasă datorită participării sale la emisiunea „Toddler and Tiaras”, iar acum, la 15 ani, speră să devină miliardară în viitorul apropiat, după ce a dezvoltat trei afaceri de succes împreună cu mama ei.
La vârsta de șase ani, ea a devenit milionară, iar averea sa a crescut semnificativ în ultimii ani. Cu toate că cheltuiește aproximativ 25.000 de lire sterline pe săptămână, Isabella se consideră o adolescentă obișnuită.
Vezi această postare pe Instagram
Ea locuiește într-o casă luxoasă și are o cameră plină de postere din perioada în care a câștigat concursul de frumusețe care i-a adus celebritatea. Pe lângă acestea, Isabella are contracte de publicitate și urmează să lanseze o carte în care își va povesti viața.
”Am început participând la concursuri de frumusețe, iar de acolo mi-am înființat prima companie, ce a purtat numele Glitzy Girl, așa am făcut primul milion. De acolo până la construirea unei linii de haine nu a mai fost decât un pas, iar acum dețin trei companii de succes”, a precizat Isabella pentru Daily Star.
Vezi această postare pe Instagram
Isabella a fost protagonista unui documentar realizat de Vice, iar în cadrul acestuia, ea a recunoscut că este singura milionară din clasa ei, însă colegii nu o tratează diferit și nici nu-i cer să le împrumute bani.
”Sunt la fel ca o adolescentă normală, mă împrietenesc repede cu persoanele cu care am ”chimie”. Trăiesc o viață în stilul Hannah Montana, uneori trebuie să merg la New York pentru diferite joburi de modeling și alte lucruri, însă atunci sunt o persoană diferită. La școală, însă, sunt doar o puștoaică și mă distrez de minune.”, a mai spus ea.