Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” organizează miercuri, 29 martie, un protest în Piaţa Victoriei din București.
Peste 1.000 de persoane sunt așteptate în stradă, solicitând aplicarea legii cadru pentru toate categoriile de personal.
Potrivit organizatorilor, peste 1.000 de membri de sindicat vor protesta miercuri, între orele 12:00 şi 13:00, în Piața Victoriei, notează news.ro.
Mai mult decât atât, protestele vor continua şi în municipiile-reşedinţă de judeţ, mai exact:
29 Martie – Mureş şi Hunedoara (marş de protest)
30 Martie 2023 – Brăila, Dâmboviţa şi Dolj
31 Martie 2023 – Suceava
FSLI şi FSE „Spiru Haret” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
h) plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Totodată, sindicaliştii susțin că protestele vor continua şi în lunile următoare, putându-se ajunge la grevă generală.