Statele Unite sunt de acord cu înființarea unui Tribunal Special care să judece „agresiunea” Rusiei în Ucraina și care să fie „înrădăcinat în sistemul judiciar ucrainean”.
„Statele Unite susţin înfiinţarea unui Tribunal Special privind crima agresiunii împotriva Ucrainei, sub forma unei Curţi Internţaionale care să fie înrădăcinată în sistemul judiciar ucrainean şi care să cuprindă elemente internaţionale”, anunţă un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Washingtonul vrea să obţină ”o susţinere internaţională semnificativă de la partenerii noştri europeni”, urmând ca acest tribunal să fie „localizat în mod ideal în altă țară, în Europa”, a mai precizat el.
Pentru prima dată, SUA sunt în favoarea înființării acestui Tribunal Special, care să judece crimele comise după invazia Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie 2022.
Anunțul a fost făcut de Departamentul de Stat american, după ce Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare a președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de „deportarea” unor copii ucraineni în cadrul ofensivei ruse.
Competențele CPI nu sunt recunoscute de Rusia, aceasta fiind competentă în crime de război și crime împotriva umanității comise în Ucraina și nu în „crima agresiunii”, imputabilă conducătorilor la cel mai înalt nivel al Rusiei, potrivit stirileprotv.ro.
”Credem că o astfel de Curte Internaţională, dar înrădăcinată în sistemul judiciar ucrainean (…), va asigura cele mai bune şanse” să se facă dreptate, a subliniat emisarul american pentru justiție internațională, Beth Van Schaack.