Angela Merkel va primi cea mai înaltă distincție posibilă a Germaniei, Marea Cruce a Ordinului Meritului

Angela Merkel va primi cea mai înaltă distincție posibilă a Germaniei, Marea Cruce a Ordinului Meritului
Foto: DPA Images / Markus Schreiber

Angela Merkel, fosta șefă a guvernului german, va primi cea mai înaltă distincție posibilă a Germaniei, Marea Cruce a Ordinului Meritului, a confirmat marți, 28 martie, biroul președintelui Frank-Walter Steinmeier, după un material al revistei Stern.

Marea Cruce a Ordinului Meritului, primită de Angela Merkel

Până acum, doar foștii cancelari Konrad Adenauer și Helmut Kohl au mai primit această recunoaștere. Cei trei politicieni fac parte din formațiunea conservatoare Uniunea Creștin-Democrată (CDU).

Deasupra distincției pe care Angela Merkel o va primi în luna aprilie este doar clasa specială a Marii Cruci, acordată fiecărui președinte german la preluarea mandatului, dar și șefilor de stat străini.

Angela Merkel a fost cancelarul Germaniei între anii 2005-2021. Familia sa şi mulţi prieteni politici vor lua parte la ceremonie, potrivit Stern. Printre invitați vor fi și colegii de partid ai Angelei Merkel din CDU, Thomas Maiziere și Peter Altmaier, primului său vicecancelar de la Partidul Social – Democrat, purtătorului de cuvânt al guvernului său și colaboratorilor apropiați.

Niciun membru din actuala conducere CDU, din formațiunea-soră a acesteia, Uniunea Socială din Bavaria sau din Partidul Liber Democrat, nu este pe lista de invitați la ceremonie, potrivit digi24.ro.

Pe aceasta se regăsesc Rainer Eppelmann, fost activist pentru drepturile civile din Germania de Est,, Ulrich Matthes, actor, și fostul antrenor al naționalei de fotbal, Jurgen Klinsmann.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)