Sorin Grindeanu (PSD), ministrul Transporturilor, susține o conferință de presă. Sunt primele sale declarații după accidentul din Gara Galați, soldat cu moartea unei femei, conductor de tren. Amintim că un alt accident feroviar a avut loc cu doar două săptămâni în urmă, în Roșiorii de Vede, Teleorman.
Declarațiile ministrului Sorin Grindeanu:
- Standardele tehnice în sistemul ferioviar trebuie să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri, ca asemenea tragedii să nu se mai repete
- Tot din capul locului trebuie să spun că de zeci de ani, de zeci de ani, insist cu acest lucru, acest sistem a fost subfinanțat și nu doar subfinanțat. E o realitate pe care nu avem cum s-o negăm
- Rolul unui ministru al Transporturilor e să se asigure că se fac investiții în infrastructura feroviară iar azi o să vă prezint câteva dintre aceste investiții sau începuturi demarate în 2022
- Trebuie subliniat din nou că sunt foarte multe lucruri de făcut în domeniul feroviar. Acești zeci de ani de subfinanțare ne-au adus într-o situație nu fericită. Și tot ce înseamnă PNRR înseamnă o reformă din temelii a acestui sistem
- Anterior accidentului de la Galați, am luat decizia reexaminării tuturor mecanicilor de locomotivă și am luat decizia de a reverifica materialul rulant. Acestea sunt măsuri care țin de siguranța suplimentară a călătorilor
- La nivelul Ministerul Transporturilor a existat mereu deschidere vizavi de propunerile pe care CFR Călători le-a făcut, de exemplu, de a mări prețul biletelor, bazată pe faptul că acestă companie ar resurse insuficiente
- Tot anul trecut la minister au fost aprobate toate modificările legislative pentru ca CFR Călători să fie eligibilă pentru finanțare prin PNRR pentru reparații de locomotive
- Sunt cam de 20 de când în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren. În această săptămână, se depun ofertele pentru 16 locomotive electrice noi. Acum s-a intrat pe un fășaș.
- Odată cu PNRR, se intră în acestă zonă – contracte încheiate pentru garnituri noi
- Ministerul a sprijinit orice propunere a CFR Călători, dar până la urmă aceasta își face gestiunea în cadrul companiei
- La acest moment e în desfășurare o anchetă, dar vă pot spune că locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă a ieșit din revizia tehnică din depoul Ploiești chiar sâmbătă dimineață. (Grindeanu a precizat apoi că a fost o revizie minoră – n.r.)
- Aș vrea să vă spun cum e cu parcul CFR: Au în jur de 1.100 de locomotive, de toate tipurile, diesel, electrice, automotoare… Vagoane, vreo 2.100. În uz, CFR Călători are cam 40% din locomotive, undeva în jur de 400 și ceva, tot cam 40% vagoane.
- Faptul că nu s-a investit zeci de ani în CFR ne-a dus într-o situație nefericită. E consecința a zecilor de ani de subfinanțare.
- Singurul lucru pe care îl pot să fac, și-l voi face, e să cer Adunării Generale a Acționarilor să ceara Consiliului de Administrație de la CFR Călători să facă o evaluare a managementului companiei. După ce se termină ancheta, Corpul de Control va fi trimis la CFR Călători.
Eveniment - 29 oct, 23:46