Fosta șefă a companiei Shell cere autorităților din Olanda să închidă cât mai repede câmpul gazifer de la Groningen, din cauza cutremurelor.
Câmpul de gaze din Groningen trebuie să fie complet închis anul acesta, a declarat fostul CEO al Shell Olanda, Marjan van Loon. În prezent, zăcământul de gaze încă furnizează cantități minime de gaz pentru a menține puțurile utilizabile, dar ea nu crede că este necesar. „Se poate și trebuie făcut, așa că câmpul trebuie închis”, a spus Van Loon la programul TV WNL Op Zondag, potrivit nltimes.
La sfârșitul lunii ianuarie, Gasunie, care este responsabilă cu gestionarea conductelor de gaze și a stocării, sfătuia în continuare Cabinetul să mențină zăcământul Groningen în alertă în acest an și să nu-l închidă definitiv. Asta pentru că rămâne incert dacă Țările de Jos vor putea obține suficient gaz iarna viitoare din cauza războiului dintre Ucraina și Rusia. Prin urmare, este mai bine să fie păstrată opțiunea de gaz Groningen în rezervă, a argumentat Gasunie.
Shell Olanda şi ExxonMobil deţin o participaţie egală în NAM, compania care se ocupă de extragerea gazelor din Groningen de la începutul anilor 1960.
O decizie finală a guvernului cu privire la închiderea definitivă a câmpului este aşteptată în iunie, dar executivul a avertizat că „va depinde de situaţia internaţională”.
O comisie parlamentară a publicat în februarie un raport în care critică guvernul olandez pentru că nu a acţionat în această problemă, afirmând că are obligaţia morală de a remedia situaţia din Groningen, unde multe case au suferit pagube importante.
Preşedinta Shell a dat asigurări că societatea petrolieră va plăti pentru pagubele produse şi va consolida infrastructura din zonă, dar, a adăugat ea, „trebuie să vedem cum se poate face cel mai bine acest lucru şi trebuie să fie bine organizat”.