Senatorul liberal Teodor Atanasiu a declarat că parlamentarii PNL vor vota favorabil cererii DNA referitoare la reținerea și arestarea preventivă a Elenei Udrea.
„Cu siguranţă vom rămâne consecvenţi atitudinii pe care am avut-o în ultimul timp şi vom vota pentru încuviinţarea cercetării. De altfel, aţi văzut că indiferent de apartenenţa politică a parlamentarilor, Partidul Naţional Liberal a votat pentru”, a declarat senatorul la RFI.
Totodată el a mai precizat că este puțin probabil ca în timpul votului să apara incidente, precizând că parlamentarii liberali s-au obişnuit cu această atitudinea politică.
Întrebat dacă a fost surprins de întocmirea unui nou dosar pe numele Elenei Udrea, Atanasiu a declarat că e normal acest demers luând în considerare faptul că cercetările în cazul ei au continuat.
„Nu este o surpriză tocmai pentru faptul că este un alt dosar. Având în vedere faptul că cercetările privind-o pe doamna Udrea au continuat şi cu alte dosare şi fiind alte fapte noi în alt dosar, este firesc să facă acest demers”, a adăugat acesta.
Procurorii DNA au cerut marți reținerea și arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar pentru mai multe infracțiuni precum luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declaraţii de avere. (Detalii AICI)