Procurorii DNA au cerut arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar pentru mai multe infracțiuni precum luare de mită, trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani și fals în declaraţii de avere.
În acest context, Ion Cristoiu spune că Elena Udrea e arestatul de serviciu din clasa noastră politică. ”Ori de cîte ori Codruța Kovesi se scoală cu fața la cearșaf, deoarece doar a visat că-i sexy, iar Florian Coldea e supărat că nu-i ies stelele de pe epoleți la numărătoare, vine un Comunicat DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea”, scrie jurnalistul pe blog.
Cristoiu e de părere că DNA putea da un comunicat, ”cântat de Diviza Presă a Binomului SRI-DNA, condusă de Ambasada SUA la București”, lunea viitoare, deoarece Liviu Dragnea ar fi cerut oricum parlamentarilor PSD să voteze ridicarea imunității.
Comunicatul a fost dat, însă, marți pentru a încheia scandalul din presă în care Dan Mihalache, ”adevăratul președinte al României”, a fost surprins dormind, ”ca un ins din împrejurimi la bodega de la Șoseaua națională”.
Totodată, ziua de miercuri a jucat un rol important în ”spectacolul regizat de Binom”. În presa românească a apărut știrea conform căreia Traian Băsescu a invitat românii din Spania la o întâlnire.
Totodată, acesta va participa în calitate de invitat special la lucrările Congresului Partidului Popular European (PPE).
”Nu cred că trebuie să insist pe pericolul mortal întruchipat de acest moment pentru Rața mecanică de la Cotroceni și pentru Sistemul care a suit-o în fotoliul de la Cotroceni ca într-un cuibar fără ouă, pentru că e stearpă.
În timp ce Rața mecanică stă la Cotroceni, măcănind de ciudă că PPE n-o face vicepreședintă pe Alina Gorghiu, noua Elenă Udrea a României, Traian Băsescu merge la Congresul de la Madrid și, culmea! își permite să-i invite pe românii din Spania să stea de vorbă cu el! Asta deși Traian Băsescu merge (culmea!) fără Carmen Iohannis – Răvășitoarea”, explică omul de presă.
Acest ”spectacol” a avut o triplă țintă, potrivit lui Cristoiu:
1. Credința că Băsescu va reacționa atacând statul de drept, dar fostul președinte s-a prins de capcană și a răspuns destul de prudent la întrebările presei despre Elena Udrea.
2. Contracararea loviturii mediatice pe care ar fi dat-o Băsescu în detrimentul ”raței mecanice”.
3. Blocarea Evenimentului Zilei.
”Dacă prima țintă n-a fost atinsă, a doua a fost îndeplinită cu brio. Prin intervenția Băiatului de mingi al SRI, Liviu Dragnea, Parlamentul s-a grăbit să purceadă la procedurile de ridicare a imunității parlamentare a Elenei Udrea. Spectacol garantat la televiziunile de știri, pentru a nu mai fi loc și pentru spectacolul Traian Băsescu dă șah Raței mecanice de la Cotroceni”, punctează gazetarul.
Cristoiu spune că nu se poate pronunța în privința celei de-a treia ținte.
El poate spune că de câte ori l-a sfătuit pe Dan Andronic, acționarul majoritar al Editurii Evenimentul și Capital, să renunțe la colaborarea lui de editorialist la Evenimentul Zilei, acesta a spus că nu este de acord. Mai mult de atât, Andronic l-a rugat să rămână cu editorialul zilnic la ziar. ”Oricum, cu prilejul atacului la care e supus ziarul de Binomul SRI-DNA, reînnoiesc sfatul de a renunța la mine!”, încheie comentariul Ion Cristoiu.