Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu este de acord cu dublarea indemnizației parlamentarilor, precizând că aleșii n-au fost votați pentru a-și mări salariile.
„Nu am această informație, o să o verific (că indemnizațiile parlamentarilor ar urma să fie dublate potrivit proiectului legii salarizării bugetarilor — n.r.). Nu țin să fiu popular cu colegii mei, nu o susțin. Nu ne-a obligat nimeni să mergem în Parlament. Când mergi în campanie electorală pentru parlamentare, de exemplu, nu le spui cetățenilor ‘dați-ne votul ca să mergem noi în Parlament, să ne facem salarii mai mari noi întâi și pensii mai mari noi întâi’, chiar dacă sunt îndreptățite solicitările”, a declarat Liviu Dragnea, relatează Agerpres.
Totodată, Dragnea a declarat că principalul obiectiv al PSD este de a mări salariile bugetarilor.
„Ca și partid social—democrat, principala noastră preocupare este să mărim salariile pentru cei care le au foarte mici și să ajungem încet-încet ca întregul sistem bugetar să primească într-un orizont de timp rezonabil salarii bune pentru ca sistemul administrativ să funcționeze”, a mai adăugat Dragnea.