Liviu Dragnea: PSD va vota pentru ridicarea imunității parlamentare a Elenei Udrea

Liviu Dragnea: PSD va vota pentru ridicarea imunității parlamentare a Elenei Udrea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat marți că social-democrații vor vota pentru ridicarea imunității Elenei Udrea, informează Agerpres.

„Am și vorbit cu domnul Zgonea astăzi. Ceea ce am spus la congres, duminică, nu au fost vorbe în vânt. În situații de genul acesta nu avem niciun fel de ezitare. PSD va vota pentru ridicarea imunității parlamentare”, a declarat Dragnea la un post de televiziune.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere reţinerea şi arestarea Elenei Udrea într-un nou dosar, în care este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

Procurorii o acuză pe Elena Udrea, printre altele, că ar fi cerut mită cinci milioane de dolari de la un om de afaceri, pe vremea când era ministru al Turismului, pentru a interveni în derularea unui contract încheiat între SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială. În replică, deputatul spune că întregul dosar se bazează pe un denunţ.

Miercuri cererea procurorilor va fi dezbătută în biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`