Eurodeputatul Eugen Tomac, liderul PMP, a criticat Executivul pentru felul în care a gestionat situația sprijinului european pentru fermierii români afectați de efectele războiului din Ucraina. „Abordarea domnului Președinte este în această logică perdantă pe linie a actualului guvern, pentru că pe aceeași logică au mers și cu Schengen”, a declarat el, vineri seară, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.
Întrebat despre această situație, eurodeputatul a afirmat: „Abordarea domnului Președinte este în această logică perdantă pe linie a actualului guvern, pentru că pe aceeași logică au mers și cu Schengen, alții trebuie să ne facă treaba, noi doar să ne ducem să batem la ușă și, eventual, să ni se spună bine ați venit, Comisia este de vină că noi n-am fost în stare să argumentăm și să prezentăm cu exactitate datele problemei”.
„Acest lucru se face prin negociere și discuție. Dacă dumneavoastră credeți că Daea se duce la Comisia Europeană sau discută ministerul (Agriculturii, n.r.) cu cei de acolo și explică în detaliu ce se întâmplă, care sunt efectele acestor măsuri pe care le-am luat de comun acord cu toată lumea să creăm aceste culoare verzi pentru Ucraina, vă înșelați”, a continuat Eugen Tomac.
„Domnul Iohannis a ieșit acum să explice ceva ce a discutat deja cu Ursula von der Leyen, pentru că eu am participat acum o săptămână la o discuție cu Ursula von der Leyen unde s-a discutat acest subiect și am văzut că este extrem de în temă și a spus clar că Comisia va oferi fondurile necesare României, pentru că România a făcut un efort fantastic pentru a ajuta Ucraina, și evident că acest lucru va fi corectat”, a adăugat el.
„Ursula von der Leyen ne-a spus nouă că Comisia ia în calcul să ofere sprijinul necesar legat de aceste pierderi pe care agricultorii, fermierii români le au în această perioadă, numai că pentru a avea o evaluare exactă trebuie să te duci cu toate datele complete, or noi aici am avut o mare dificultate în a ne face temele temeinic și profesionist. Faptul că n-au fost în stare să explice care sunt sumele de care România are nevoie este, cum să vă spun, un eșec de proporții al acestui guvern”, a mai spus liderul PMP.