UPDATE 23.00 Poliţistul de la Rutieră, aflat într-o coloană oficială, în misiune aşadar, a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă din centrul Bucureştiului. Accidentul a avut loc pe strada Ştirbei Vodă, în apropierea Sălii Radio unde sunt în plină desfăşurare lucrări de modernizare a infrastructurii. Poliţistul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, a declarat că pe timpul nopții și pe o vreme nefavorabilă, motocicliștii nu trebuiau să iasă pe străzi.
”Pe vremea asta, idiferent de ce făcea, eu cred că atunci când e noapte și plouă așa cum era și când s-a întamplat acest eveniment, motocicliștii trebuiau să fie în garaj. În București sistemul de fluidizare a traficului nu funcționează de câteva săptămâni, ei ajută foarte mult cetățenii, se pot strecura cu motocicleta mult mai ușor decât mașinile”, a declatat Surugiu.
”Eu sper că nu va trebui să mai plătească polițiștii cu viețile lor până când vor exista bani și legi bune pentru politiști. Pe 1 spetembre am cerut să schimbăm statutul, dar organizația pe care o conduc a fost singura care a cerut schimbarea statutului”, a mai spus Iulian Surugiu.
#DIRECT_ONE_7jtugk#
Un polițist de la Brigada Rutieră a fost grav rănit, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe un bulevard din Capitală unde aveau loc lucrări la carosabil, informează Mediafax.
Accidentul a avut loc în zona Casei Radio, pe bulevardul Ştirbei Vodă.
Polițistul a căzut într-o groapă într-o zonă în care se efectuau lucrări la carosabil. Șeful Serviciului de Presă al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, a precizat că zona era semnalizată.
Poșițistul în vârstă de 30 de ani se afla în misiune și se îndrepta într-o zonă pentru a fluidiza traficul.
Acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar din Bucureşti, aflându-se în stare gravă.