O navă extraterestră care se ascunde în sistemul nostru solar ar putea să ne urmărească cu ajutorul unor sonde minuscule, sugerează un oficial al Pentagonului

O navă extraterestră care se ascunde în sistemul nostru solar ar putea să ne urmărească cu ajutorul unor sonde minuscule, sugerează un oficial al Pentagonului

Avi Loeb, astronom la Universitatea Harvard, și Sean M. Kirkpatrick, director al Biroului de rezolvare a anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului – înființat în iulie 2022 de către Departamentul Apărării (DoD) pentru a detecta și studia „obiecte de interes” – au publicat proiectul, Physical Constraints on Unidentified Aerial Phenomena, pe 7 martie.

Acesta nu este un document oficial al Pentagonului, dar a fost realizat în parteneriat cu DoD

Loeb este cunoscut pentru cercetările sale despre ‘Oumuamua – un vizitator interstelar de dincolo de sistemul solar.

Astronomii au detectat pentru prima dată obiectul în formă de trabuc în 2017 și au crezut inițial că este o cometă.

Cu toate acestea, forma sa alungită, lipsa norului de gaze care învăluie o cometă și faptul că se îndepărta accelerat de Soare au ridicat semne de întrebare cu privire la teoria cometei. Loeb a sugerat, în schimb, că ‘Oumuamua era o navă spațială extraterestră.

Cu șase luni înainte ca ‘Oumuamua să se apropie de Pământ, un mic meteorit interstelar cu o lățime de aproximativ 1 metru s-a lovit de Pământ. Acest meteorit, IM2, nu avea legătură cu ‘Oumuamua, dar l-a pus pe gânduri pe Loeb.

Această coincidență l-a inspirat „să se gândească la posibilitatea ca un obiect interstelar artificial să poată fi, eventual, o navă-mamă care eliberează multe sonde mici în timpul trecerii sale apropiate de Pământ, o construcție operațională nu prea diferită de misiunile NASA”, a declarat Loeb pentru Live Science într-un e-mail.

În document, Loeb și Kirkpatrick au analizat Fenomenele Anomale Neidentificate limitate de fizica cunoscută. Autorii sugerează că sondele mici ar putea ajunge pe Pământ pentru explorare fără a fi detectate de astronomi, deoarece ar fi probabil prea mici pentru a reflecta suficientă lumină solară pentru a fi detectate de telescoapele de cercetare.

Extratereștrii ar dori probabil să exploreze planetele stâncoase cu atmosferă Venus, Pământul și Marte

Pământul fiind cel mai interesant dacă extratereștrii ar găsi semne de apă lichidă. Civilizația extraterestră care a creat sondele nu s-ar afla pe nava-mamă.

Este posibil ca civilizația extraterestră să nici nu mai existe. Majoritatea stelelor din sistemul solar s-au format cu miliarde de ani înaintea Soarelui.

O planetă locuibilă cu viață inteligentă ar fi putut trimite sonde cu mult înainte de formarea Pământului. Căutarea „se aseamănă cu verificarea cutiei noastre poștale pentru pachete care s-ar fi putut acumula de-a lungul timpului acolo, chiar dacă expeditorii nu mai sunt în viață”, a spus Loeb.

De când a sugerat pentru prima dată că ‘Oumuamua a fost o navă extraterestră, Loeb s-a confruntat cu critici din partea comunității științifice.

Pentagonul manifestă un interes destul de sporit pentru studierea obiectelor neidentificate. De la înființarea AARO în vara anului trecut, biroul a deschis peste 360 de noi investigații privind presupusele întâlniri cu OZN-uri raportate de personalul militar american.

Aproximativ jumătate dintre acestea au fost explicate ca fiind „baloane sau entități asemănătoare baloanelor”, în timp ce cealaltă jumătate nu dispune de suficiente date pentru a le rezolva în mod concludent.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)