Iulia Albu se confruntă cu o problemă medicală și de multe ori apare cu fața umflată.
Criticul de modă a explicat cum a reușit să scape de această situație fără să apeleze la estetician.
Pe rețelele de socializare, Iulia Albu a mărturisit cu ce problemă se confruntă de o bună perioadă. Vedetei i se umflă fața, aspect sesizat de multe ori de către fanii ei. Problema sa este de natură medicală și se numește edem. Edemul este umflarea cauzată de excesul de lichid prins în țesuturile corpului. Boala poate afecta orice parte a corpului.
„Fac acest instastory pentru voi, pentru că vreau să știți că există ceva mai mult decât acid hialuronic sau ce vă faceți toată ziua. Există ceva ce se numește masaj facial sculptural, iar acesta ajută persoanele ca mine care au probleme cu limfa și care au nevoie de drenaj limfatic. Uneori îmi scrieți și mă întrebați de ce sunt atât de umflată la față în anumite emisiuni, pentru că am această problemă. Este o problemă pe care abia acum am reușit să o rezolv”, a povestit Iulia Albu pe Instagram, potrivit Libertatea.
De asemenea, criticul de modă susține că nu a apelat niciodată la acid hialuronic și că există mai multe contraindicații în ceea ce privește utilizarea acestuia. Iulia Albu a dezvăluit că face masaj facial sculptural și o ajută mult cu problema cu care se confruntă.
„Poate și pentru că și cea mai mare parte a vieții mele am fost frustrată de faptul că eram mult prea slabă, am renunțat la a mai contoriza foarte strict câte kilograme am sau câte calorii mănânc. Am antrenor cu care merg la sală, am antrenor cu care merg să alerg, respectiv iubitul meu, și am cel mai bun antrenor – pe fiica mea, care are grijă mereu să mă alerge suficient pentru a pierde caloriile în plus.
Mi se pare nociv ca fetele să citească în revistă și să vadă la televizor că trebuie să aibă o anumită greutate sau să arate într-un anumit fel pentru a fi în linie cu celelalte persoane sau pentru a obține lucrurile mai ușor în viață. De asemenea, nu sunt adepta regimurilor, deoarece, cu excepția situației în care sănătatea îți dictează asta, mi se pare total contraproductiv să vrei să fii mereu altcineva sau altfel decât ești”, a declarat Iulia Albu.