În 2018, cântăreața semna un parteneriat cu Adidas, unde și-a relansat linia de îmbrăcăminte sportivă Ivy Park.
O sursă apropiată celor două părți a declarat pentru The Hollywood Reporter că antreprenoarea premiată cu Grammy și brandul german au convenit de comun acord să se despartă.
Se pare că au existat diferențe creative majore între ceea ce își dorea colecția Ivy Park și Adidas, iar Beyoncé vrea acum să își traseze propria cale și să își păstreze libertatea creativă.
În ianuarie, Beyoncé a prezentat în avanpremieră Park Trail, cea mai recentă colaborare Adidas x Ivy Park, în Dubai, cu o zi înainte de a susține un concert privat în oraș. Acesta a marcat primul ei spectacol live din ultimii patru ani.
Ea își va lansa turneul Renaissance World Tour în luna mai, la Stockholm, iar turneul se va desfășura în Europa, cu opriri în Cardiff, Edinburgh, Sunderland, Paris, Londra, Marsilia, Amsterdam, Varșovia și altele. Beyoncé se întoarce apoi acasă, în America de Nord, cu spectacole în Toronto, Vancouver, Atlanta, Las Vegas, Los Angeles, Boston, Charlotte, Detroit, Miami, Minneapolis, Nashville, Philadelphia, San Francisco, zona metropolitană a orașului New York și orașul său natal Houston, înainte de a încheia în New Orleans.
Luna trecută, Beyoncé a intrat în istorie și a devenit cea mai premiată artistă din istoria premiilor Grammy, după ce a obținut cel de-al 32-lea premiu.