Tratamentul fără interferon, introdus pe lista medicamentelor gratuite

Tratamentul fără interferon, introdus pe lista medicamentelor gratuite
Foto: editie.ro

Guvernul a decis miercuri, printr-o hotărâre, introducerea unor noi molecule în lista medicamentelor compensate și gratuite, printre care și cele pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C și al cirozei hepatice C.

Tratamentele vor putea fi acordate bolnavilor cu stadiu de fibroză F4, potrivit Agerpres.

„Măsura este posibilă ca urmare a încheierii contractului cost-volum-rezultat, în data de 1 octombrie, între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și unul dintre Deținătorii Autorizației de Punere pe Piață. Începând de săptămâna viitoare, pacienții pot începe investigațiile necesare pentru a fi depuse la dosarul medical, în vederea aprobării tratamentului fără interferon”, informează Guvernul.

Sursa citată precizează că România se aliniază astfel țărilor europene care au introdus noua terapie pentru hepatită C.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
06:59 - Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”: „Este pentru mama mea care a plecat din România”
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)