Două milioane de români știu acum data la care intră banii pe voucherele de alimente

Două milioane de români știu acum data la care intră banii pe voucherele de alimente
Foto simbol: Pixabay

Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum referitor la acordarea tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei, stabilind că plăţile vor putea fi efectuate în aprilie.

Plățile vor putea fi efectuate în perioada 10-13 aprilie 2023

Potrivit unui comunicat al Executivului, memorandumul privind stabilirea unor măsuri de acordare a sprijinului social pentru persoane vulnerabile aprobă calendarele de implementare a activităţilor aferente măsurilor de acordare a tranşei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei şi de acordare a tichetelor pentru sprijin educaţional pe suport electronic.

Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de vouchere pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).

Se cere urgentarea transmiterii listelor cu beneficiarii eligibili până la data de 31 martie 2023, astfel încât plățile să poate fi efectuate în perioada 10-13 aprilie 2023″, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Pentru a avea banii necesari cumpărăturilor pentru masa de Paște, a doua tranșă de bani va intra pe cardurile sociale înainte de 16 aprilie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)