Fotbalistul formaţiei Al-Dhafra, Abdullah Qassem, din Emiratele Arabe Unite, a fost condamnat la trei luni de închisoare pentru că l-a insultat pe selecţionerul Mahdi Ali, relatează publicaţia The National, citată de bleachrreport.com.
Proba pentru care atacantul de 29 de ani a fost condamnat constă într-o înregistrare video în care se vede cum fotbalistul face gesturi indecente la adresa selecţionerului Mahdi Ali pentru că nu a fost convocat la echipa națională.
Abdullah Qassem nu este singurul care a fost sancționat. Un coechipier al său a primit o sentinţă similară,fiind acuzat de „folosirea serviciilor de telecomunicaţii pentru a jigni şi răni alte persoane şi pentru postarea pe Internet a unei înregistrări care încalcă etica publică”. Cei doi au fost suspendați din clubul de fotbal.
Pe de altă parte, avocatul lui Qassem susține că fotbalistul este o victimă și că nu a avut intenția de a face publică înregistrarea video, precizând totodată că selecționerul nu a depus nicio plângere.