Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Are sens ca pe o perioadă limitată să se introducă o plafonare a prețului la RCA. Trebuie un mecanism care să introducă un control asupra costului despăgubirilor (VIDEO)

Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Are sens ca pe o perioadă limitată să se introducă o plafonare a prețului la RCA. Trebuie un mecanism care să introducă un control asupra costului despăgubirilor (VIDEO)
Sursă foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Creșterea costului despăgubirilor va duce la creșterea prețului la RCA, a explicat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Bogdan Chirițoiu (Consiliul Concurenței), pe B1 TV, despre situația de pe piața RCA

Întrebat dacă deficiențele legislative despre care vorbea sunt cele care fac posibile aceste crize de pe piața asigurărilor, oficialul a afirmat: „Sunt două lucruri care au legătură, dar sunt totuși două lucruri separate. Și la City, și acum, la Euroins, ASF ne spune că problema a fost că aceste firme n-au adus destui bani, destul capital ca să acopere riscurile pe care le-au preluat. Aici nu e o problemă de lege, este o problemă de aplicare a reglementărilor (…) ASF, dar în același timp sunt probleme la lege, le știm de ani de zile, și vedem creșterea costurilor cu despăgubirile”.

„Nu putem să luăm măsuri, o să luăm plafonarea asta câteva luni, dar asta e o măsură pe termen scurt, nu putem să o ținem așa pe termen mai lung, pentru că și în momentul când nu mai avem plafonare, dacă costurile cu despăgubirile tot cresc, evident că o să crească și prețul RCA. S-au făcut unele progrese, e adevărat, unele măsuri au fost adoptate în ultimii doi ani, dar probabil că cea mai mare dintre ele, cea a costului reparațiilor, această problemă n-a fost rezolvată”, a adăugat Bogdan Chirițoiu.

Întrebat care ar fi deficiențele legislative care permit schemele piramidale, el a explicat: „Aici nu văd un viciu de lege, repet. În privința schemelor piramidale, City era clar o schemă piramidală (…). Da, asta e una din probleme, e problema care a dus la aceste falimente, dar avem și problema cealaltă, a creșterii costului despăgubirilor, care va duce la creșterea prețului RCA”.

„Trebuie undeva să avem un mecanism care să introducă un control asupra costului despăgubirilor. Sunt mai multe variante, dar varianta pe care am propus-o noi este, din moment ce am un tarif de referință la RCA, calculează cineva cam cât trebuie să coste un RCA, să avem un mecanism similar și la ce include acest cost al RCA, adică desăgubirile, să fie tot un consultant (…) care să calculeze cam cât ar trebui să coste despăgubirea, reparația unei mașini”, a continuat Bogdan Chirițoiu.

„Cred că are sens ca pe o perioadă limitată să se introducă o plafonare”, a mai spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`