Agenția Spațială Europeană (ESA) și Roscosmos colaborează într-un proiect ce prevede explorarea polului sud al Lunii. Un cercetător al ESA a declarat că această colaborare a intrat în faza a doua a proiectului, cea de dezvoltare tehnică, transmite agerpres.
Misiunea, al cărui nume este Luna-27, este planificată pentru anul 2020. Aceasta are scopul de aselenizare la polul sud al Lunii, pentru determinarea disponibilității de resurse și pentru pregătirea unor misiuni urmane care ar urma.
“ESA va furniza sistemul de navigație precisă și evitare a pericolelor pentru asigurarea unei aselenizări precise și sigure. Vom furniza de asemenea sistemul de recoltare a probelor și un laborator chimic în miniatură pentru analizarea probelor respective”, a spus James Carpenter, cercetător al ESA.
„Prin intermediul acestor activități vom crea un suport de cunoștințe noi pentru sprijinirea viitoarelor misiuni, pentru testarea tehnologiilor esențiale pe care le putem furniza pentru viitoarele parteneriate internaționale, vom asigura expertiză pentru misiuni viitoare și vom construi o colaborare bilaterală cu Rusia pentru explorarea și desfășurarea cercetării științifice fundamentale”, a mai transmis Carpenter.