Dieselgate: Mai puţin de 10 oameni au fost găsiţi vinovaţi de trucarea rezultatelor la testele de poluare (VIDEO)

Dieselgate: Mai puţin de 10 oameni au fost găsiţi vinovaţi de trucarea rezultatelor la testele de poluare (VIDEO)
Foto: foxnews.com

Până acum, mai puţin de 10 oameni au fost găsiţi vinovaţi de trucarea rezultatelor la testele de poluare făcute maşinilor Volkswagen, informează B1 TV. Potrivit anchetei care se desfăşoară în Germania, aceştia ar sta la originea instalării pe autoturismele diesel a soft-ului care a păcălit emisiile poluante. Procuratura germană infirmă astfel informaţiile apărute în presă cum că 30 de manageri ar fi responsabili de scandal.

„Mai mult de doi, însă mult mai puţin de zece angajaţi” sunt cifrele înaintate de procuratura germană la capitolul responsabililor de măsluirea rezultatelor testelor de poluare la automobile diesel.

Ancheta nu dezvăluie însă şi ce implicare exactă au avut aceştia, cert este că sunt bănuiţi că au stat la baza instalării soft-ului problemă. Având în vedere însă că grupul Volkswagen are 600.000 de angajaţi, se suspectează că există mult mai mulţi oameni care ştiau de programul de înşelare a testelor, pentru că altfel software-ul nu avea cum să fie montat pe 11 milioane de maşini.

De altfel, publicaţia Der Spiegel scria că 30 de manageri ar fi responsabili de scandal, însă Volkswagen a replicat că cifra este nefondată.

Şi noul şef al companiei, Matthias Muller, a invocat cifre mici în ceea ce priveşte vinovaţii pentru acest scandal, anunţând că până acum directorii de cercetare şi dezvoltare ai mărcilor Volkswagen, Audi şi Porsche au fost suspendaţi din funcţii.

#DIRECT_ONE_3np9uc#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`