Demolarea autostrăzii s-a făcut pentru siguranța oamenilor: Ministrul Transporturilor l-a convocat la discuții, luni, pe proiectant

Demolarea autostrăzii s-a făcut pentru siguranța oamenilor: Ministrul Transporturilor l-a convocat la discuții, luni, pe proiectant
Foto: ziuanews.ro

Iulian Matache, ministrul Transporturilor, recunoaște că problemele privind execuția lucrărilor de infrastructură nu sunt doar la autostrada Sibiu Orăștie, ci și la celelalte șantiere sau proiecte.
În cazul acestor se pot identifica termene mult prea lungi, proceduri și normative greoaie neadaptabile situației actuale.

Joi, ministrul a mers în vizită pe tronsonul de autostradă cu probleme și a decis ca luni să îl convoace la discuții pe proiectant, potrivit Agerpres.

„Am convocat proiectantul autostrăzii, luni, la București. Vreau o analiză a situației și vreau soluții. După adoptarea soluțiilor, vreau un calendar care să fie respectat cu strictețe pentru că și așa am pierdut deja mult. Asta din punct de vedere tehnic. În același timp, am dispus un control, după cum cunoașteți. Aștept raportul Corpului de Control, urmând să luăm măsurile care se impun și vom merge cu acestea până la capăt. Astăzi vorbim de Sibiu-Orăștie, un caz concret, dar trebuie să recunoaștem că probleme mai sunt și la celelalte proiecte/șantiere. Lucrând strict pe acest domeniu, am constatat deficiențe, neconcordanțe, termene nejustificat de lungi, proceduri și normative greoaie care nu se mai adaptează la situația actuală. Toate acestea au îngreunat obținerea avizelor, autorizațiilor necesare unui proiect”, a explicat Matache.

Deși demolarea nu era dorită, a fost necesară pentru siguranța oamenilor.

„Sper că, așa cum a anunțat și CNADNR, să fie vorba de greșeli de execuție care să fie remediate cât mai repede și cât mai responsabil, de data aceasta. Știu că demolarea nu este ce ne doream, însă pentru siguranța autostrăzii, pentru siguranța oamenilor, trebuie să știm exact ce este acolo, avem nevoie de expertize serioase, de studii geologice, și vreau ca de data aceasta să avem o soluție corectă și definitivă”, a precizat ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)