Sesizarea prin care Elena Udrea reclamă abateri disciplinare cu privire la modul în care au fost efectuate cercetările în cazul său a ajuns la Inspecția Judiciară, informează Agerpres.
Un inspector judiciar urmează să facă verificările prealabile pentru a stabili dacă sunt indicii privind săvârșirea de către vreun magistrat de abateri disciplinare.
Potrivit unui oficial al CSm, sesizarea a fost depusă în 13 octombrie la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva procuroarei DNA Ana Dana, cea care a instrumentat dosarul Gala Bute şi a trimis-o în judecată. Elena Udrea o acuză pe procuroare de exercitarea funcţiei cu rea credinţă.
Avocaţii Elenei Udrea au depus şi o plângere penală pentru rele tratamente. Fostul ministru se plânge că ar fi fost ţinută încătuşată în dubă şi în instituţiile publice, deşi legea prevede că în interior cătuşile trebuie date jos.