Moaștele sunt o afacere profitabilă în țara noastră. În conturile Bisericii Ortodoxe Române au intrat aproximativ 5 milioane de euro după pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva.
Acești bani se strâng numai din donaţii, pomelnice, vânzarea obiectelor bisericeşti etc. Dacă mai luăm în calcul cheltuielile legate de transport, cazare, masă, la cele mai mici costuri, putem adăugalte câteva milioane de lei, în cele şase zile de pelerinaj, scrie jurnalul.ro.
Și cum Biserica Ortodoxă sărbătorește nenumărați sfinți, sume foarte mari de bani nefiscalizați intră în visteria BOR.
Suma totală şi destinaţia banilor vor rămâne în veci vecilor necunoscute.
Cele mai importante pelerinaje, ca număr de enoriaşi prezenţi şi ca încasări, sunt: I. Sfânta Parascheva, la Iaşi (14 octombrie – cca. 300.000 de credincioşi); Sfântul Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop (parastasul, pe 28 noiembrie, dar pelerinaje se fac pe tot parcursul anului – cca. 7.000 în fiecare weekend); Sfântul Dumitru, la Bucureşti (26 octombrie, cca. 250.000 de pelerini); Sfânta Filofteia, pelerinaj la Mănăstirea Curtea de Argeş (7 decembrie, cca. 3.500 de pelerini); Sf. Iustin Pârvu, pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă, Neamţ (15-16 iunie, cca. 3.000 de pelerini). Fiecare credincios are un buget de cel puţin 250 de lei pentru fiecare pelerinaj. Din această sumă, circa 30 de lei rămân în Biserică, scrie sursa citată.
Biserica Ortodoxă Română este cea mai profitabilă instituţie publică din România. BOR a raportat la Ministerul Finanţelor profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro la finalul anului 2014. Cea mai bogată este Arhiepiscopia Bucureştilor, cu un profit de 1,67 milioane de euro, în creştere cu peste 270.000 euro faţă de anul precedent. Următoarea în ierarhie este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro) şi profit din activităţi economice de 6,33 milioane lei (1,42 milioane euro). Urmează Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi Arhiepiscopia Timişoarei.
Agenţia de turism a Patriarhiei, Basilica Travel, care organizează pelerinaje, a raportat un profit de 513.000 lei (cca. 115.000 euro), pe 2014.
Moaștele aduc și un prejudiciu la bugetul statului. Enoriașii care stau la coadă la raclă se îmbolnăvesc adesea. Conform jurnalul.ro, statul decontează circa 3 milioane de lei pentru 10% dintre pelerinii care se îmbolnăvesc, după ce stau chiar şi 12 ore la cozi de până la 5 kilometri, în frig şi ploaie.
Și moaște se tot găsesc. Abia s-a terminat pelerinajul la Sfânta Parascheva că a început cel la moaștele Sfintei Maria Magdalena, la Patriarhia Română din București. (Detalii AICI)