Premieră în România: se înființează facultatea de psihologie animală la o universitate de prestigiu din țară / Când va avea loc lansarea

Premieră în România: se înființează facultatea de psihologie animală la o universitate de prestigiu din țară / Când va avea loc lansarea
Sursa foto: Pixabay

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunţă că va lansa săptămâna aceasta, în cadrul unui seminar cu participare internaţională, un nou program de licenţă referitor studiul comportamentului animalelor.

Pasionații de animale vor putea deveni specialiști în comportamentul și bunăstarea acestora

Noul program de licenţă va avea o durată de patru ani, iar absolvenţii vor putea deveni specialişti în „comportamentul şi bunăstarea animalelor”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de USAMV din Cluj-Napoca.

„Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunţă lansarea, în premieră în România, a unui nou program de licenţă, cu predare în limba engleză – „Comportamentul Animalelor şi Bunăstare”, în cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii (FZB), începând cu anul universitar 2023-2024. Programul de licenţă ‘Comportamentul Animalelor şi Bunăstare’ va avea o durată de patru ani, iar absolvenţii vor deveni specialişti în comportamentul şi bunăstarea animalelor”, se arată în comunicatul de presă transmis de către USAMV din Cluj-Napoca.

„Comportamentul Animalelor şi Bunăstare” se va desfășura cu predare în engleză, iar în cadrul acestuia se va studia psihologia animală, dar și etiologie, genetică comportamentală, precum și bunăstarea tuturor categoriilor de animale, în cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii (FZB), începând cu anul universitar 2023-2024.

Lansarea va avea loc pe data de 15 martie

Lansarea programului va avea loc în cadrul unui seminar internațional, organizat în 15 martie, în Amfiteatrul Roșu al Bibliotecii USAMV Cluj-Napoca. Despre mult așteptatul program a oferit detalii decanul FZB, profesor doctor Daniel Dezmirean.

„Această calificare este una europeană, regăsindu-se în standardele ocupaționale europene (ESCO) ca specialist în comportamentul animalelor și fiind cerută de reprezentanți ai pieței muncii din România. Unicitatea acestui program de licență constă în abordarea multi și interdisciplinară de transmitere a cunoștințelor teoretice și practice din domenii ca: etologie, psihologie animală, genetică comportamentală, bunăstarea tuturor categoriilor de animale din perspectiva standardelor internaționale, emoții și cogniții la animale, intervenții asistate de animale și multe altele”, a declarat decanul FZB, profesor doctor Daniel Dezmirean, citat în comunicatul menționat.

La prima ediție vor participa experți cunoscuți în întreaga lume

Prima ediție a Seminarului „Career Paths in Animal Behavior, Welfare and Human-Animal Interactions” se va derula cu participare gratuită, fizică sau online (https://meet.google.com/ouj-yhyf-vqk). În acest context, toți studenții vor asista la prelegeri ale unor experți recunoscuți la nivel mondial în comportamentul animalelor.

„Experții invitați sunt profesorul Dennis C. Turner, din Elveția, unul dintre liderii mondiali în studiul comportamentului felinelor și în cercetările din domeniul intervențiilor asistate de animale, și cercetătorul Marco Adda, din Elveția, specializat în studierea comportamentului câinilor liberi și în domeniul antrozoologie”, potrivit comunicatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:00 - Apele Române: Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare a scăzut la 70%
20:48 - Cum arată programul prezidențial al lui Nicolae Ciucă: „Este expresia unei noi viziuni de dreapta pentru România viitorului” (VIDEO)
20:45 - Riscurile la care ne expunem atunci când aruncăm medicamente expirate la gunoi. Un spital din Timișoara a găsit o soluție
20:43 - Nicolae Ciucă, la lansarea programului său electoral: „În România pe care o vom construi împreună, legea va fi mai presus de orice interes. Procesele nu mai trebuie să dureze ani de zile”
20:36 - 12 maşini incendiate şi doi oameni înjungiaţi în Lisabona, după ce oamenii au ieșit să protesteze din cauza unui caz de brutalitate a poliției
20:32 - Nicolae Ciucă: “Aceasta este miza programului meu / Voi fi un președinte care muncește, aproape de oameni și comunități. Voi fi prezent în viața orașelor și comunelor, inclusiv a sectoarelor” (VIDEO)
20:23 - Indignare, după ce Joe Biden a spus că Donald Trump ar trebui închis. Președintele SUA și-a corectat apoi declarația
20:20 - Ministrul Bogdan Ivan (PSD): Săracul domn Ciucă… Ultimele sale declarații parcă sunt din categoria emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite” (VIDEO)
20:18 - Ce gest deplasat a făcut Alina Ceușan într-o sală de teatru. Celebra influenceriță, criticată dur. Oana Pellea: „O rușine”
20:10 - O româncă a obținut zeci de mii de euro, după ce și-a păcălit iubitul italian să-și vândă casa. Ce a decis femeia să facă cu banii