Noul pod rutier, care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră la Agigea, va fi deschis circulației la începutul săptămânii viitoare

Noul pod rutier, care traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră la Agigea, va fi deschis circulației la începutul săptămânii viitoare
Foto: cugetliber.ro

Noul pod rutier care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră la Agigea, făcând legătura între DN 39 şi autostrada A4, va fi deschis circulaţiei la începutul săptămânii viitoare, informează Mediafax, citând un comunicat al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA.

Potrivit sursei citate, lucrările de montaj al aparatelor de reazem definitive s-au finalizat pe 6 octombrie, „în prezent fiind îndeplinite condiţiile pentru demararea etapei de recepţie la terminarea lucrărilor”.

Noul pod are o lungime totală de 360 de metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lăţimea podului este de 17,4 metri, permiţănd circulaţia pe patru benzi. Astfel, acesta este cel mai mare pod rutier de tip hobanat construit în România.

Construcția podului a fost finanțată din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.

Valoarea totală a contractului de finanţare al întregului proiect „Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa” a fost de 191.797.112 lei. Din proiect face parte şi obiectivul „Bretea rutieră de conectare cu DN39”, care are ca obiectiv decongestionarea traficului pe DN 39.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce