DNA: Adjunctul șefului Poliției Capitalei, demis din funcție după ce a fost reținut, primea mita în biroul său

DNA: Adjunctul șefului Poliției Capitalei, demis din funcție după ce a fost reținut, primea mita în biroul său
Foto: B1 TV

Apar noi date în cazul adjunctului șefului Poliței Capitalei care a fost reținut miercuri seară pentru trafic de influență. Potrivit unor surse din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, citate de B1 TV,
Roberto Ababei primea mita în biroul său de la sediul Poliției.

Acestea sunt o parte din probele transmise judecătorilor de procurorii care cer arestarea preventivă a lui Roberto Ababei.

În documentele citate este prezentată modialitatea în care s-au derulat faptele. Astfel, persoanele care i-ar fi dat mită adjunctului Poliției Capitalei au intrat în posesia banilor și apoi au mers la sediul instituției unde i-au înmânat suma respectivă chiar în birou.

Roberto Ababei ar fi primit suma de 13.000 de euro în două tranșe, prima fiind de 10.000 de euro.

De asemenea, procurorii au prezentat și o serie de interceptări, un schimb de SMS-uri dintre Roberto Ababei și persoanele de la care a primit mita.

Ababei a fost demis joi din funcția de adjunct al șefului Poliției Capitalei, după ce miercuri seară a fost reţinut, fiind acuzat de trafic de influenţă, pentru că le-ar fi promis administratorilor unei firme aflate în vizorul poliţiei economice că va interveni în favoarea lor în schimbul a 13.000 de euro.

„În perioada 14 iulie – 06 august 2015, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București, în mod direct și pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranșe 3.000 respectiv 10.000 euro) și produse alimentare, lăsându-i pe aceștia să creadă că, prin funcția deținută, are influență asupra lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.
De asemenea, în același context, inculpatul Ababei Roberto – Ștefan le-a creat persoanelor respective impresia că are influență și asupra unei persoane cu funcție de conducere din cadrul Poliției Capitalei care conduce, îndrumă și controlează activitatea serviciului anterior menționat, promițând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcționarii publici din cadrul D.G.P.M.B. să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activitățile cu privire la infracțiunile față de care se desfășurau cercetări”, se arată într-un comunicat DNA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`