Turcia: Încă zece arestări în cazul dublului atentat din Ankara

Turcia: Încă zece arestări în cazul dublului atentat din Ankara
Foto: myfox8.com

Încă zece persoane au fost arestate în cadrul anchetei deschise după atacul comis sâmbătă la Ankara, informează France Presse, citată de Agerpres.

Informația a fost făcută publică de către premierul turc Ahmet Davutoglu. Înainte au mai fost arestate două persoane care au trezit suspiciuni pentru că au făcut schimb pe Twitter de informații cu privire la atentat cu câteva ore înaintea dublei explozii. Cei doi au fost prezentați drept apropiați ai rebelilor kurzi.

Noile arestări vizează anturajul a doi presupuși atacatori-kamikaze aflați la originea celui mai sângeros atac comis vreodată pe teritoriul turc, dar și al celor două persoane arestate miercuri.

”Într-o primă parte a anchetei, am început să descifrăm rețeaua de relații (ale celor doi atacatori-kamikaze), unde ne concentrăm pe Daesh (acronimul în arabă al grupării Statul Islamic) ca principal suspect. A doua noastră pistă e reprezentată de mesajele pe Twitter: anumite persoane au efectuat o activitate de pregătire înaintea acestui atentat. Ieri și azi, am procedat la 10 noi arestări urmărind aceste două piste”, a declarat premierul turc într-un interviu pentru TGRT.

Acesta a mai precizat că persoanele arestate au legături fie cu Stat Islamic, fie cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Anterior, Davutoglu a anunțat că suspectul principal este gruparea jihadistă Stat Islamic, dar nu a exclus categoric o implicare a PKK.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`