Grav accident în Neamț: Doi morți și șapte răniți după ce un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz

Grav accident în Neamț: Doi morți și șapte răniți după ce un autoturism s-a ciocnit cu un microbuz
Foto: puterea.ro

Două persoane și-au pierdut viața iar alte șapte au fost rănite în urma unui grav accident rutier petrecut sâmbătă după-amiază în localitatea Horia din judeţul Neamţ, după ce un microbuz plin cu pasageri a fost lovit de un autoturism, informează Mediafax.

Potrivit centrului Infotrafic al Poliției Române, microbuzul de pasageri și autoturismul s-au lovit frontal, după ce șoferul unuia dintre autovehicule a părăsit sensul de mers și a pătruns pe contrasens.

La momentul accidentului, în microbuz se aflau 14 persoane, șase dintre acestea necesitând îngijiri medicale. În autoturism se aflau trei persoane, care au rămas încarcerate, două dintre acestea murind, iar una fiind grav rănită.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la Ambulanţă, Descarcerare şi Poliţie.

Din primele cercetări ar reieși faptul că accidentul s-a produs pe fondul oboselii în trafic.

La acest moment, traficul rutier în zonă se desfășoară pe ambele sensuri pe o singură bandă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`