Un român, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare după ce a primit în plus 5.000 de euro din partea unei bănci

Un român, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare după ce a primit în plus 5.000 de euro din partea unei bănci
Sursa Foto: Pixabay

Un român a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare după ce a primit în plus 5.000 de euro de la bancă în urma unei tranzacții. Acesta a refuzat să restituie banii suplimentari pe care i-a primit de la bancă și pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

Condamnat la închisoare cu suspendare după eroarea angajaților unei bănci

Bărbatul a primit în ianuarie 2020 din partea angajatei unei bănci 5.000 de euro din greșeală și a refuzat să restituie banii. Acesta a fost condamnat pentru însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

„Iniţial inculpatul a solicitat schimbarea sumei de 5.000 de euro, acesta prezentând funcţionarului din cadrul băncii 100 de bancnote de 50 de euro. În timp ce angajata băncii sorta bancnotele primite de la inculpat, acesta din urmă i-a solicitat să îi mai schimbe încă o sumă de 1.000 de euro, remiţându-i încă 10 bancnote de 100 de euro”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, „angajata băncii, fiind derutată de cea de a doua solicitare venită din partea inculpatului, şi având deja pregătite bancnotele de 500 de euro pentru schimbarea sumei precizate iniţial de inculpat, respectiv 5.000 de euro, dintr-o eroare, a scos din sertar 10 bancnote de 500 euro, în loc de două bancnote”.

„Astfel, în urma erorii în care s-a aflat funcţionarul băncii, inculpatului, în loc de suma de 6.000 de euro, i-a fost remisă suma de 11.000 de euro, formată din 22 de bancnote de 500 euro. Cu toate că inculpatul a numărat suma primită în faţa funcţionarului, acesta nu a sesizat că ar fi primit o sumă mai mare de bani”, se mai arată în rechizitoriu.

Când și-au dat seama de eroare, reprezentanții băncii l-au contactat pe bărbat, cerându-i să restituie cei 5.000 de euro primiți din eroare.

Bărbatul nu a recunoscut că a primit bani în plus

Bărbatul a negat că ar fi primit vreo sumă în plus, iar în urma plângerii formulate de bancă bărbatul a fost trimis în judecată fiind condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare și obligat să achite prejudicial.

„În data de 13.02.2020 inculpatul a fost notificat şi prin executor judecătoresc, însă acesta nu a restituit suma ajunsă din eroare în posesia sa. Diferența respectivă a fost debitată în contul inculpatului începând cu luna februarie 2020, până în prezent fiind recuperată doar suma de 30,06 euro, aspect ce rezultă din precizarea formulată de partea civilă în cursul judecății”, se arată în sentința Judecătoriei Sibiu, care nu este definitivă.

Potrivit sentinței bărbatul, de profesie mecanic auto, fără un loc de muncă stabil, a mai fost condamnat în 2007 la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane, fiind eliberat condiționat.

De asemenea, chiar dacă judecătorul a reținut „poziția total nesinceră a inculpatului” și faptul că „fapta săvârşită de inculpat prezintă un indice crescut de gravitate”, a fost aplicată o pedeapsă cu suspendare.

„Instanța apreciază că prin raportare la circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv lipsa unui profil infracțional bine conturat, perioada lungă de timp care a trecut de la data condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, faptul că acesta după comiterea infracțiunii nu mai fost cercetat pentru comiterea altor infracțiuni, nu se impune executarea pedepsei stabilite mai sus, în cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 91 C.pen. pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an și acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunității.

Astfel, instanţa apreciază că suspendarea executării pedepsei aplicate pe un termen de supraveghere este suficientă pentru a atinge scopul pedepsei, precum și funcțiile de constrângere și de reeducare ale acesteia”, se arată în sentința Judecătoriei Sibiu, care nu este definitivă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`