Corupția poate avea foarte multe fețe, inclusiv alegeri fraudate, luare de mită sau medicamente contrafăcute plasate în spitale. Astfel, organizația nonguvernametană Transparency International a făcut un top 20 al celor mai puțin corupte și al celor mai corupte țări din lume.
Nici o țară din cele mai puțin corupte nu a atins scorul perfect, 100, potrivit EVZ.
Totodată, cei care au efectuat studiul au subliniat scăderea în clasament la Australiei, situația țării fiind descrisă drept îngrijorătoare. În trecut, Australia s-a poziționat pe a 10-a poziție, iar acum a coborât cu un loc.
România nu ocupă un loc nici în topul celor mai puțin corupte țări, dar nici în cel al celor mai corupte.
Danemarca se află pe primul loc în topul celor mai puțin corupte țări, cu 92 de puncte. Următoarea în clasament este Noua Zeelandă (91), urmată de Finlanda (89). Clasamentul este completat apoi de Suedia (87), Norvegia (86), Elveția (86), Singapore (84), Luxemburg (82), Canada (81), Australia (80), Germania (79), Islanda (79), Marea Britanie (78), Belgia (76), Japonia (76), Barbados (74), Hong Kong (74), Irlanda (74) și Statele Unite (74).
În schimb, primul loc în topul celor mai corupte țări din lume este ocupat de Somalia, cu 8 puncte. Apoi, în clasament, urmează Coreea de Nord (8), Sudan (11), Afganistan (12), Sudanul de Sud (15), Irak (16), Turkmenistan (17), Uzbekistan (18), Libia (18), Eritrea (18), Yemen (19), Venezuela (19, Haiti (19), Guinea-Bissau (19), Angola (19), Siria (20) , Burundi (20), Zimbabue (21), Myanmar (21) și Cambodgia (21).