Fostul președinte Traian Băsescu a comentat miercuri reacția președintelui Klaus Iohannis la afirmațiile recente ale liderului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker care a susținut că occidentalii trebuie să trateze Rusia corect.
Băsescu susține că dacă ar mai fi fost șeful statului l-ar fi șunat imediat pe Juncker.
”Vă spun cum aș fi procedat eu. Dar domnul Iohannis are un alt stil. A spus că va discuta declarația la Bruxelles. Îi dau scris că nu o să aibă timp să o discute. În al doilea rând, pentru ca Jean-Claude Juncker să știe că a generat o nemulțumire în România trebuia care reacția României să fie extrem de dură, publică și de la nivelul președintelui. Ar fi aflat în câteva minute toate statele membre UE că România nu este de acord cu punctul de vedere exprimat de președintele Comisiei. Vă asigur că îl și sunam pe Jean-Claude Juncker, eram cu telefonul călare pe el, după declarație, nicidecum înainte, ca să o putem îndulci”, a declarat Traian Băsescu.
Întrebat dacă implicarea Rusiei în Siria este de natură să complice situația, fostul președinte a declarat: ”Da, este o complicație în plus. Într-o singură variantă poate fi benefică, dacă utilizând armata siriană și sprijinită cu lovituri aeriene se reușește punerea sub control a întregului teritoriu sirian, eliminarea Statului Islamic și alegeri libere, în așa fel încât opoziția la Bashar al-Assad, care este un dictator, indiscutabil, ca opoziția să se poate manifesta la urne”.
Juncker a declarat în urmă cu câteva zile că occidentalii trebuie să trateze Rusia corect – „Trebuie, o spun deschis, să îi tratăm pe ruși corect. Știu din discuțiile mele cu Putin că nu acceptă fraze ca atunci când Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce vrea să însemne asta? Nu poți vorbi așa despre Rusia”.
#DIRECT_ONE_wgyghz#