Proces pierdut de Apple. Compania gigant riscă să plătească 862 de milioane de dolari

Proces pierdut de Apple. Compania gigant riscă să plătească 862 de milioane de dolari
Foto: biznews.com

După ce a pierdut procesul cu University of Wisconsin, Apple riscă să plătească despăgubiri de aproape 862 de milioane de dolari. Producătorul iPhone este acuzat că a utilizat fără permisiune o tehnologie pentru cipurile folosite în mai multe produse ale companiei.

Juriul din Wisconsin a decis că brevetul pe care University of Wisconsin îl are pentru tehnologia respectivă este valid, iar Apple l-a folosit fără acordul lor, precizează Reuters, citat de mediafax.

WARF a dat în judecată Apple în anul 2014, acuzând compania că a încălcat un brevet din 1998. Apple a refuzat acuzația, și a transmis faptul că brevetul nu era valid, încercând în același timp să reanalizeze brevetul patentului. Biroul pentru Brevete și Mărci al SUA nu a acceptat reanalizarea patentului de către Apple, iar judecătorii au decis că Apple ar fi pasibilă de plata unor despagubiri de până la 862,4 milioane de euro.

Procesul urmează să intre în a treia etapă, în care judecătorul va stabili vinovăția, a despăgubirilor, dar și dacă Apple a încălcat acest brevet cu bună știință. Acest lucru ar mări penaitățile acordate WARF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)
19:06 - Care sunt cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea sistemului imunitar? Ce trebuie să consumăm în această perioadă
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”