O tânără din București a avut parte de un cadou inedit cu ocazia zilei de 8 martie. Iubitul acesteia i-a trimis câte 100 de trandafiri din oră în oră.
Florăriile se îndreaptă spre un record de vânzări de aproape 160 de milioane de lei impulsionate de 1 martie și Ziua Femeii. Anul acesta, printre florile preferate au fost freziile, zambilele, dar și trandafirii.
Angajații unei florării din București au făcut noapte albă pentru realizarea buchetelor de flori. În perioada 1 și 8 martie au fost vândute peste 2,3 milioane de buchete colorate, potrivit unor estimări ale unei companii de consultanță pentru afaceri, scrie observatornews.ro.
Deși anul acesta domnii au cheltuit, în medie, 100 de lei pentru un buchet de flori, tânărul nu s-a uitat la suma pe care trebuie să o plătească și i-a făcut iubitei sale un cadou inedit, câte un buchet de 100 de trandafiri, din oră în oră.
Lalelele, zambilele și trandafirii au prezentat cel mai mare interes în rândul domnilor care au oferit flori la locul de muncă de 8 martie.
Clienții unei florării au preferat aranjamentele sau buchetele simple de 9-11 lalele în combinație cu frezii. Odată cu trecerea anilor, românii devin tot mai galanți, piața florilor valorând de 5 ori mai puțin decât acum.