Statisticile din ultimele decenii arată că populația țării noastre îmbătrânește, iar de la an la an se nasc tot mai puțini copii, ceea ce face să se ajungă la situații macabre.
Se pare că două școli rămase fără elevi vor deveni capele mortuare în județul Bistrița Năsăud, potrivit stirileprotv.ro.
În comuna Șintereag din județul Bistrița-Năsăud mai sunt 15 copii care fac zilnic naveta spre alte școli.
Cu toate că erau construite cu cel mult 10 ani în urma, cu bani de la Banca Mondială, clădirile în care funcționau cele două unități de învățământ au fost abandonate de 6 ani.
În prezent, conducerea primăriei vrea să transforme școlile în capele mortuare.
„Vrem să schimbăm, deoarece acele două locații pe care le avem nu mai au nici o activitate. Școlile au rămas, hai să nu le spun în paragină, s-au închis.
Noi, primăriile, ne ocupăm de spațiul care rămâne, locația, ce facem cu ea, îi schimbăm destinația? Cu ce bani vor fi făcute cele două capele? Capelele vor fi făcuți din banii primăriei, de la bugetul local”, a declarat Ioan Bob, primar comuna Șintereag, pentru sursa citată.
„Poate le pare bine la săteni, că de or muri, o să îi aducă aici, să nu încurcăm prin casă”
„Păi, dacă nu sunt copii, ce să faci? Să facă ce or vrea, că nu mă deranjează”
„Nu sunt copii, nici la grădiniță, eu văd aici, că suntem vecini și nu sunt copii în stație, puțini. E mai bine cu capela, nu faci mizerie în camere”, susțin câțiva localnici.
De asemenea, autoritățile locale au mai specificat că cele două clădiri pot fi transformate din nou în unități de învățământ în cazul în care numărul copiilor va crește.