Trei cetățeni croați au fost arestați în Serbia, lângă frontieră cu Croația, după ce în mașina lor a fost descoperit material radioactiv extrem de periculos.
Incidentul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Bezdan, în apropiere de orașul Sombor unde bărbații urmau să intre în Croația când scanerele au detectat o „cantitate serioasă” de radiațiic – anunță BBC.
Autoritățile nu au oferit detalii despre cantitatea de material radioactiv din mașină sau despre potențialul său impact.
Lucrătorilor vamali de la punctul de trecere a frontierei li s-a ordonat să își arunce hainele și să se supună unor măsuri de decontaminare și controale medicale ca măsură de precauție, a relatat presa sârbă.
Experții de la institutul de cercetare nucleară Vinca din Serbia au anunțat că au mutat materialul radioactiv într-un loc sigur.
Oficialii sârbi i-au arestat pe cei trei croați pentru a-i interoga.