Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, în condițiile în care sâmbătă ar fi fost văzut săvârșind acte de exhibiționism printre mormintele unui cimitir din Ploiești, informează Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, potrivit HotNews.ro.
Tânărul, spun polițiștii, este suspectat de ultraj contra bunelor moravuri.
„La data de 5 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti au reţinut un tânăr, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În fapt, la data de 4 martie a.c., tânărul în cauză, în timp ce se afla într-un cimitir din municipiul Ploieşti ar fi săvârşit acte de exhibiţionism printre mormintele cimitirului.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiu care, în urma probatoriului administrat a fost reţinut pentru 24 de ore”, a declarat IPJ Prahova.
Adolescentul va fi prezentat unității de parchet competente, luni, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.