Fostul ministru de Interne Gabriel Berca și fostul deputat Mihai Banu au fost plasați în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, în urma unei decizii a Curții de Apel Bacău care a admis cererile formulate de aceștia cu privire la înlocuirea măsurii arestării lor preventive, instituită în luna iulie.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la ÎCCJ.
Cei doi politicieni sunt acuzați de fapte de corupție într-un dosar de trafic de influență deschis în urma unui denunț făcut de Viorel Rusu, om de afaceri din Bacău.
Berca a respins acuzațiile și continuă să-și susțină nevinovația, afirmând că nu a intervenit în favoarea lui Viorel Rusu și nici nu a avut vreo legatură cu finanțarea PDL Bacău, scrie Agerpres.
Însă, potrivit procurorilor, Mihai Banu îl implică pe Gabriel Berca.
Tot luni, judecătorii au decis și menținerea controlului judiciar față de Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, inculptat în calitate de complice în același dosar.