Moscova a lansat noi acuzații la adresa Republicii Moldova precizând că trece de la statutul de neutralitate stipulat în Constituţia sa la o „susţinere nesăbuită a poziţiei agresive a Occidentului”, prin adoptarea de declaraţii anti-ruse precum cea votată, joi, în Parlamentul de la Chişinău.
”Iarăși vești îngrijorătoare din Chișinău. Continuă deriva R. Moldova de la neutralitatea stipulată chiar în Constituția sa. Astăzi, Parlamentul lor, la inițiativa pro-europeanului Partid Acțiune și Solidaritate a adoptat așa zisa ‘Declarație privind agresiunea rusă împotriva Ucrainei’. Acesta este un nou atac la adresa noastră și reprezintă, în fond, susținerea nesăbuită a poziției agresive a Occidentului”, a transmis, pe Telegram, șeful Comitetului internațional al Consiliului Federației Ruse, camera superioară a legislativului rus, Grigori Karasin, potrivit deschide.md.
Oficialul rus a subliniat că în astfel de acțiuni se întrevede agenda de politică internă adoptată de Chișinău: ”să se aprindă isteria care a fost deja lansată în R. Moldova la sugestia Kievului cu evidentă tentă anti-rusă”, notează deschide.md, care citează RIA Novosti.
”În general, toate acestea reprezintă simptome periculoase de instabilitate în politica internă și externă a Republicii Moldova. Vom urmări cu atenție”, a mai spus Karasin.
Au început antrenamentele militare pentru recruții din Transnistria, care se vor desfășura timp de trei luni. Aceștia vor fi supuși exercițiilor militare și vor fi pregătiți pentru serviciul militar. Bărbații având vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani.
Misiunea de pacificare din zona de securitate este formată din militari ruși și moldoveni, precum și paramilitari din Transnistria. Această regiune separatistă din Republica Moldova, situată la granița de vest a Ucrainei, a fost subiectul unor tensiuni tot mai crescute în ultimele săptămâni.
Ministerul rus al Apărării a acuzat recent Kievul că face pregătiri pentru o invazie a Transnistriei, iar diplomația rusă și-a reiterat poziția vineri, susținând că Ucraina a desfășurat personal și echipamente militare în apropierea Transnistriei și că există desfășurări de poziții de tragere a artileriei și zboruri frecvente ale dronelor ucrainene deasupra acestui teritoriu.
Volodimir Zelenski a respins, recent, acuzele Moscovei potrivit cărora armata ucraineană ar pregăti o operaţiune în Transnistria: spre deosebire de Rusia, Kievul respectă „integritatea şi suveranitatea teritorială” a ţării vecine iar autorităţile Republicii Moldova ştiu asta, a transmis acesta.